In vizor

Un șofer oprit pentru viteză a încercat să mituiască polițiștii cu 200 de lei

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice, următoarele:

În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 rap. cu aplic. Art. 6 din Legea nr. 78 /2000.

S-a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 03.05.2025, în jurul orelor 18:10, în timp ce doi agenți de poliție se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza județului Caraș-Severin, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism, la km 444, intersecție Petroșnița, întrucât acest autovehicul fusese înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 90 km/ h pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 70 km/h.

În momentul în care au finalizat întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției, conducătorul autoturismului a oferit mai întâi verbal un dar, apoi suma de 200 de lei agenților de poliție, în schimbul neîndeplinirii de către agenți a atribuțiilor de serviciu care îi obligau la sancționarea contravențională a acestuia.

În data de 03.05.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de conducătorul auto, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1, rap. la art. 6 din legea 78/ 2000, iar, în urma audierilor efectuate de acesta, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat, pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările în prezentul dosar au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Caraș-Severin.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive nu pot,
În niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție, inculpatul fiind prezumat nevinovat până la
Pronunțarea unei soluții definitive în cauză.

Exit mobile version