In vizor

S-a ales cu o amendă de 12.000 de lei pentru că și-a abandonat câinii pe o stradă din Oravița

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu, în urma unei postări apărute zilele trecute pe rețeaua de socializare Facebook, cu privire la abandonul a doi câini. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că duminică, 25 mai, în jurul orei 16.00, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Oravița, a abandonat doi câini pe o stradă laturalnică din oraș, legându-i cu un lanț din zale metalice de un gard”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Simona Harbuzaru.

Câinii au fost salvați și plasați în adăpostul public din Oravița, iar bărbatul a fost amendat cu 12.000 de lei pentru abandonul celor doi câini, nemicrociparea lor și pentru faptul că nu le-a asigurat asistență medicală veterinară.

Exit mobile version