
Primăria Reșița şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat cel de-al doilea contract de finanțare din cadrul proiectului de anvergură ce vizează reabilitarea zonelor degradate din microraioanele 2, 3 și 4 din cartierul Govândari și a zonei Calea Caransebeșului. Este vorba despre contractul pentru lucrările de modernizare a Microraionului 4.
Continuă veştile bune pentru locuitorii cartierului Govândari din Reşiţa. După ce, săptămâna trecută, a fost semnat contractul de finanțare pentru prima componentă a proiectului de reabilitare a zonelor degradate din microraioanele 2, 3 și 4 din cartierul Govândari și a zonei Calea Caransebeșului – Catanga, Calea Caransebeșului şi Parcului Tricolorului – ieri, 27 martie, reprezentanţii Primăriei Reşiţa şi cei ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) au semnat contractul de finanţare şi pentru a doua componentă – modernizarea Microraionului 4, în zona delimitată de Bulevardul Muncii, Bulevardul Republicii, Aleea Țarcului și strada Făgărașului.
„Modernizăm și Micro 4. Ieri am semnat contractul de finanțare. Investiția totală este în valoare de 52.839.942 lei, din care 98% sunt fonduri europene, iar contribuția Primăriei Reșița va fi de numai 2%. În această zonă va urma o transformare radicală: 58.975 mp modernizați – alei, spații verzi, parcări și drumuri intracartier; sistematizare modernă și mobilier stradal nou; iluminat public nou și eficient; locuri de joacă și spații de relaxare. Urmează licitația și, imediat după finalizarea acesteia, demararea lucrărilor”, a anunţat primarul Ioan Popa pe pagina sa de socializare.
Mai multe detalii tehnice despre cum va arăta zona după reconfigurare au oferit reprezentanţii ADR Vest: „Vor exista străzi de tip «shared space», cum ar fi cea dintre Școala Nr. 12 și strada Rarău nr. 1, platforme cu mobilitate comună, cu mese de ping-pong, bănci, inclusiv bănci smart, cu zone denivelate cu plante și pavaj pictat. Se vor realiza, într-o abordare nouă, scuaruri, «buzunare» verzi cu pergole și plante decorative și locuri de joacă sau spații cu diferite dotări aferente locuințelor, mini-grădini, zone de loisir și relaxare, va fi diversificată vegetația și vor fi plantați peste 400 de noi arbori. Locurile de joacă, unde copiii vor avea la dispoziție leagăne, tobogane, structuri de cățărat, trambuline, balansoare și terenuri cu nisip, vor distribuite uniform la nivelul întregului cartier. Reșițenii vor dispune şi de zone de fitness în aer liber, echipate cu biciclete staționare și eliptice, aparate de forță și greutăți, steppere și spații dedicate pentru diferite tipuri de exerciții fizice. Totodată, vor exista 22 de pavilioane modulare, cu diferite funcțiuni: spații expoziționale, locuri de joacă, de odihnă sau de petrecere a timpului liber”. Nu în ultimul rând, roiectul cuprinde crearea de noi zone pietonale sau refacerea totuarelor existente și a unor străzi, realizarea de parcări rezidențiale și modernizarea sistemului de iluminat, inclusiv cu iluminat arhitectural, care să pună în evidență clădiri și obiectele de interes din cartier. În plus, pentru a spori siguranța în cartier vor fi amplasate zeci de camere de supraveghere video.
Perioada de implementare va fi de 26 de luni.