
O echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Caraș-Severin, aflată în verificări pe raza orașului Bocșa, s-a autosesizat cu privire la un incendiu izbucnit pe un amplasament ilegal de deșeuri.
Amplasamentul destinat depozitării deșeurilor din construcții și demolări și a celor biodegradabile funcționa fără autorizație valabilă de mediu, iar la fața locului comisarii Gărzii de Mediu au identificat textile, plastic, anvelope, saltele și resturi vegetale care ardeau. Pentru gestionarea cazului și pentru stingerea incendiului a fost solicitată intervenția pompierilor, a poliției și a Primăriei Bocșa – Serviciul de gospodărie comunală.
„În urma controlului, au fost constatate mai multe neconformități, inclusiv desfășurarea activității fără autorizație de mediu valabilă. Au fost stabilite măsuri ferme: salubrizarea amplasamentului și eliminarea deșeurilor prin operatori autorizați până la termenul stabilit; interzicerea depozitării oricărui tip de deșeu – aplicabil permanent și respectarea obligațiilor legale privind autorizarea activității”, a transmis Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Caraș-Severin.
Pentru abaterile constatate, comisarii de mediu au aplicat două amenzi contravenționale în valoare totală de 75.000 de lei.