
Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, cu sprijinul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, a pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la adresa unui bărbat bănuit de contrabandă calificată cu arme.
Perchezițiile efectuate în cursul zilei de ieri, 30 iunie, de către polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au avut loc într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. Vizat a fost un bărbat la adresa căruia, în urma perchezițiilor, au fost găsite mai multe cartușe și o armă.
„În urma punerii în executare a mandatului de percheziție domiciliară, au fost identificate bunuri de interes pentru cauză, respectiv: o armă scurtă neletală, supusă autorizării, tip pistol, despre care persoana percheziționată a declarat că a achiziționat-o din Bulgaria și a introdus-o în țară în urmă cu 30 de zile, trei cartușe neletale cu gaze, precum și 40 de cartușe letale cu glonț, calibru 30-06, toate deținute ilegal. Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în cauză”, informează Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.