
Sute de pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice au fost amendați de polițiștii cărășeni pe parcursul săptămânii trecute.
Polițiștii rutieri din județul Caraș-Severin au desfășurat, în perioada 18 – 24 august, o acțiune amplă în cadrul programului ROADPOL, dedicată prevenirii abaterilor comise de pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice. În această perioadă au fost efectuate atât controale pe drumurile publice cât şi activități de educație rutieră, dintre care trei destinate pietonilor și una destinată bicicliștilor.
Pentru încălcări ale normelor rutiere constatate pe parcursul controalelor, poliţiştii cărăşeni au aplicat 907 sancțiuni, dintre care 493 au fost aplicate pietonilor, 47 conducătorilor de trotinete electrice și 367 au fost aplicate bicicliștilor.
„Acțiunea a avut ca scop principal diminuarea accidentelor grave în trafic în rândul celor mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, cât și creșterea gradului de siguranță în comunitate. Reamintim faptul că pietonii, bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice continuă să fie cei mai vulnerabili participanți la trafic. Lipsa unei protecții fizice adecvate, vizibilitatea redusă în trafic și infrastructura rutieră insuficient adaptată pentru deplasarea acestora îi expun unui risc crescut de accidente. De asemenea, viteza redusă de deplasare și interacțiunea directă cu autovehiculele îi plasează într-o poziție de dezavantaj în caz de coliziune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Simona Harbuzaru.