In vizor

Poliția a interveni în peste 500 de cazuri de violență domestică în Caraș-Severin

În primele șase luni ale acestui an, polițiștii cărășeni au intervenit la peste 500 solicitări privind fapte de violență domestică. „În multe dintre cazuri au fost întocmite  dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe, amenințare și alte infracțiuni care fac parte din sfera violenței în familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, Simona Harbuzaru. Aceasta a precizat că, în urma verificărilor efectuate de polițiști, în cazurile în care a fost constatat un risc iminent pentru victime, au fost emise în total peste 60 de ordine de protecție provizorii, iar agresorii au fost monitorizați electronic.

Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică este utilizat în Caraș-Severin din 1 ianuarie 2024. Acesta permite monitorizarea respectării măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și prin ordinul de protecție, prin montarea unor dispozitive electronice (brățări) de supraveghere agresorului. „Monitorizarea electronică funcționează prin semnal GPS și permite poliției să fie alertată în timp real dacă agresorul se apropie de victimă, încălcând astfel condițiile stabilite în ordinul de protecție. În această situație, polițiștii intervin de urgență pentru aplicarea măsurilor legale și protejarea victimei”, a explicat Simona Harbuzaru.

Pe lângă obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, prin ordinul de protecție provizoriu, polițiștii pot dispune și alte măsuri de protecție a victimei, respectiv: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ; interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; interdicția pentru agresor de a încasa alocația de stat pentru copii; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Totodată, victimele violenței în familie pot beneficia de asistență socială și psihologică gratuită prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, prin serviciile sociale specializate organizate la nivelul consiliilor locale, precum și prin organizațiile non-guvernamentale. Victimele violenței în familie au la dispoziție non-stop linia telefonică gratuită 0800500333, precum și aplizația Bright Sky RO – instrument digital gratuit pentru prevenirea violenței domestice.