In vizor

Pietonii, bicicliștii și trotinetiștii, implicați în peste 200 de accidente rutiere în Caraș-Severin

De la începutul acestui an și până în prezent, la nivelul județului Caraș-Severin au fost înregistrate 214 accidente rutiere în care au fost implicați pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete, dintre care 34 au fost accidente grave.

 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin desfășoară, pe parcursul acestei săptămâni, o amplă acțiune de prevenire și combatere a accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni, bicicliști și conducători de trotinete electrice. „Polițiștii rutieri vor acționa pe drumurile publice din întreg județul pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de pietoni, bicicliști și conducători de trotinete, informarea participanților la trafic cu privire la riscurile generate de nerespectarea regulilor de circulație, creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare în trafic a tuturor categoriilor vizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Simona Harbuzaru.

Acțiunea polițiștilor este organizată în contextul în care, de la începutul acestui an și până în prezent, în Caraș-Severin au fost înregistrate 214 accidente rutiere în care au fost implicați pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete, dintre care 34 au fost accidente grave. În urma acestor accidente, 13 persoane și-au pierdut viața, 31 au fost rănite grav, și alte 258 de persoane au suferit răni ușoare.

Polițiștii recomandă pietonilor să traverseze doar pe trecerile de pietoni și doar după ce s-au asigurat temeinic, iar pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă să poarte haine reflectorizante. Pentru bicicliști, recomandările sunt să circule numai pe pistele special amenajate sau, în lipsa acestora, pe partea dreaptă a carosabilului; să utilizeze echipamente de protecție; bicicleta să fie echipată corespunzător (sistem de frânare, lumini, elemente reflectorizante). Iar conducătorii de trotinete electrice trebuie să știe că vârsta minimă pentru conducerea unei trotinete electrice este de 14 ani, iar între 14 și 16 ani este obligatorie purtarea căștii de protecție; circulați este permisă doar pe pistele pentru biciclete sau, în lipsa acestora, pe carosabil, nu pe trotuar; este interzis transportul altor persoane pe trotinetă sau circulația sub influența alcoolului. De asemenea, polițiștii avertizează că nerespectarea legislației în vigoare de către aceste categorii de participanți la trafic se sancționează conform Codului Rutier.

Exit mobile version