
O persoană este căutată de polițiști după ce ar fi incendiat un autoturism aflat în parcarea unui bloc din Reșița, focul extinzându-se la un al doilea autovehicul, parcat în apropiere, a informat duminică Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
Conform sursei citate, lucrătorii Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin numărul de urgențe 112, în noaptea de sâmbătă spre duminică, că un autoturism staționat în parcarea unui bloc din municipiu a luat foc, iar focul s-a extins la un alt autoturism parcat în apropiere.
Incendiul a fost localizat și stins de pompieri, fără a fi înregistrate victime. Flăcările au distrus în totalitate unul dintre autoturisme, iar al doilea a fost distrus în proporție de 80%.
‘Din cercetările efectuate s-a stabilit că incendiul ar fi fost provocat de o persoană necunoscută care ar fi părăsit zona imediat după comiterea faptei’, se mai menționează în comunicatul transmis de IPJ Caraș-Severin.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incendiul și identificarea persoanei bănuite de producerea acestuia, urmând a fi luate măsurile legale.
Ancheta polițiștilor este derulată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.