Pe fondul înmulțirii incendiilor de vegetație uscată la nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Caraș-Severin a emis un avertisment ferm către toți beneficiarii de sprijin financiar. Arderea miriștilor și a pajiștilor nu este doar un pericol public, ci și o cale sigură către sancțiuni financiare drastice (reducerea sau chiar tăierea totală a subvențiilor).
Toți fermierii care primesc plăți directe sau sprijin pentru dezvoltare rurală au obligația de a respecta normele de condiționalitate pe întreaga exploatație și pe parcursul întregului an. Instituția subliniază importanța a două standarde cruciale:
- GAEC 3: Interdicția de a incendia miriștile și resturile vegetale (paie, coceni, resturi de floarea-soarelui, rapiță etc.) pe terenurile arabile.
- GAEC 10: Interdicția de a incendia vegetația pajiștilor permanente (pășuni și fânețe), inclusiv resturile rămase după pășunat sau recoltarea fânului.
Aceste măsuri nu sunt doar birocratice; ele au ca obiectiv principal menținerea materiei organice în sol și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, se arată într-un comunicat al APIA Caraș-Severin.
Pentru a depista rapid arderile ilegale, APIA a încheiat un protocol de colaborare cu Garda Națională de Mediu (GNM) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Cele trei instituții vor monitoriza atent terenurile, inclusiv siturile protejate Natura 2000, pentru a identifica orice abatere.
„În cazul în care se constată că o anumită parcelă din cadrul exploatației a fost arsă, iar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționați, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul județean/local al APIA la care au depus cererea, copia Procesului verbal de intervenție întocmit de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență sau copia după sesizarea (plângerea) depusă la secția de Poliție pe raza căreia s-a produs arderea, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului de soluționare a sesizării făcute.
Neprezentarea acestor documente determină aplicarea de penalități ca urmare a nerespectării standardelor GAEC 3 și GAEC 10.
Documentele trebuie să fie întocmite înaintea efectuării controlului și să fie valabile la data efectuării controlului”, avertizează Dumitru Stepanescu, director executiv APIA Caraș-Severin.
