O grupă de 35 de tineri din Anina și din localitățile învecinate a luat parte, în această toamnă, la o vizită de…
Municipiul Reșița a fost, din nou, prezent la Expo Real München, cel mai mare târg din Europa pentru proiecte imobiliare și investiții,…
Acțiunile au avut loc în Oravița, Băile Herculane și Caransebeș și au vizat combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum…
Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a demarat luna aceasta o serie de ședințe de lucru cu conducerile și responsabilii din…
La peste 10.000.000 de lei se ridică valoarea proiectului cu finanțare europeană prin care Primăria Reșița va reamenaja o suprafață de peste…
Reșițenii de toate vârstele sunt așteptați vineri, 26 septembrie, la „Nocturna Bibliotecilor”, eveniment ce readuce în prim-plan importanța bibliotecii pentru comunitate. Biblioteca…
Primăria, Consiliul Local al Municipiului Reșița, Piețe Reșița S.R.L. și Ansamblul Bârzava împreună cu Direcția pentru Agricultură a Județului Caraș-Severin organizează Zilele…
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a anunțat că a fost deschis un dosar penal după ce un bărbat în vârstă de 66…
Pietonii, bicicliștii și trotinetiștii, implicați în peste 200 de accidente rutiere în Caraș-Severin
De la începutul acestui an și până în prezent, la nivelul județului Caraș-Severin au fost înregistrate 214 accidente rutiere în care au…
Polițiștii cărășeni împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Timișoara au efectuat, la sfârșitul lunii trecute, 130 de acțiuni și controale pe raza…
Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin apel la 112, că un conducător auto a pierdut controlul volanului și a intrat cu…
Poliţiştii cărăşeni au pus în executare un mandat european de arestare pentru infracţiuni contra persoanei comise în Italia. În urma unor activități…
Tineri din România şi Serbia vor participa, săptămâna aceasta, la CIVIL PROTECTION INFO CAMP – o tabără de pregătire ce se va…
Sute de pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice au fost amendați de polițiștii cărășeni pe parcursul săptămânii trecute. Polițiștii rutieri din…
Sala de ședințe a Primăriei Reșița a găzduit, ieri, 19 august, ceremonia de decernare a titlului de cetățean de onoare al municipiului…
