
Alina Stancovici, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, este de astăzi președinte al Consiliului de Administrație. Propunerea de alegere în funcție a Alinei Stancovici a fost făcută de dr. Paul Purea, cel care a ocupat până în prezent această funcție.
„Eu nu am mai vrut să fiu președinte și am propus-o pe ea. Deci ea va ocupa această poziție pentru următoarele șase luni. De precizat că dna Stancovici face parte în prezent din CA al SJUR ca membru desemnat direct de către președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu”, a precizat, pentru Reper 24, dr. Paul Purea, în opinia căruia Alina Stancovici este mult mai potrivită pentru această poziție decât pentru cea de manager al SJUR, funcție pe care a ocupat-o în trecut.
O consider potrivită din două motive: unu, cunoaște foarte bine activitatea desfășurată în spital și doi, este reprezentanta directă a președintelui Consiliului Județean, deci ar trebui să fie o comunicare directă între spital, între CA și CJ”, a mai adăugat Paul Purea.
Din Consiliul de Administrație al SJUR mai fac parte la ora actuală membrii: dr Cosmin Trebuian, dr. Felicia Quint, dr Aritina Mărgineanu, dr Ana Baderca, Dan Ioan Sîrbu Klecs (consilier județean), iar supleanți sunt: Bogdan Miloș, Sandra Țepurică și Petru Valentin David Izvernar.