Eveniment

Reținut pentru tentativă de omor: și-a înjunghiat prietenul după o ceartă

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice, următoarele:

În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prev. și ped. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 C.p.

S-a reținut următoarea stare de fapt:

Numitul N. M., la data de 20.09.2025, în jurul orei 17, 30 , pe raza localității Petroșnița din județul Caraș-Severin, respectiv la sălașul la care locuiește, în urma unor discuții contradictorii cu numitul S.A., l-a înjunghiat pe acesta cu un obiect ascuțit contondent(cuțit), în cavitatea abdominală, cu lezare hepatică și hemoperitoneu, necesitând intervenție chirurgicală de urgență, fiindu-i pusă în primejdie viața victimei.

În data de 21.09.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul N.M, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prev. și ped. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 C.p., iar, în urma audierilor efectuate, s-a formulat propunerea luării măsurii arestului preventiv față de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de Tribunalul Caraș-Severin la aceeași dată.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție, inculpatul fiind prezumat nevinovat până la pronunțarea unei soluții definitive în cauză.